simplific

ce sa-ti fac sa fii cum imi doresc? ce sa fac eu sa ma iubesti ca inainte? stiu ca pot sa te schimb, stiu ca pot sa te-aduc la mine...dar nu stiu cum..acum s-a intors totul si nu mai pot sa fiu ca inainte. in schimb esti tu indiferent. aparent, stiu, dar nu pot sa te stiu asa. tu zici ca asa ai fi si cu mine. as fi fericita sa te stiu asa. dar cu mine. m-ai cunoscut in atatea randuri, in atatea moduri, din nou am dat tot si-am gresit. am sa incerc sa revin. am sa incerc sa fac iar. eu nu-ti mai spun nimic. tu nu mai intelegi nimic. ai ajuns sa te gandesti mai departe cand esti cu mine. te fac eu sa te gandesti asa.te fortez. am nevoie de tine.am nevoie din nou de fericirea aia de acum un an. esti totul acum. nu pot sa vad mai departe.

Viilor

viilor este o sosea in fundul bucurestiului unde, ca pedeapsa ca n-am fost cuminte si m-am revoltat, m-au trimis sefii. ei au zis ca-i o dezvoltare naturala a firmei, o extindere, o apreciere fata de munca mea. dezvoltare este doar ca spatiu, nu conditii. si nu ma refer la conditiile fizice de genul aer conditionat sau birou calumea sau deastea. sunt in fundul pamantului aici. n-am cu cine sa vorbesc, sa mai schimb o vorba cat de cat ok..si din punct de vedre profesional e rau ca am pierdut legatura cu reteaua. ca feeling. de ce s-o fi chemand viilor cand eu ma simt intr-o inchisoare, fara posibilitatea de-a scapa. numele ar trebui sa-mi dea libertate, nu? am fost la vechiul meu birou si-mi aminteam drumul pana acolo, cum imi luam eu fornetti din statie, cum comandam marinara mica fara usturoi, cu ceapa si ketchup iute, de discutiile interminabile pe mail, de priviri, de discutiile cu mache sau cu blondu, de caldura de pe holul de sus si de tot. imi venea sa pland. acum nu mai am toate astea. vin la munca dimineata, fac o gramada pe drum, imi deschid computerul, fumez o tigara, un mail-doua, m-apuc de treaba, comenzi, analize, scot vanzarile, il mai ascult pe asta din stanga mea cum spune tampenii. incerc sa-l mai invat pe gabi una-alta, ma enervez ca nu prinde atat de repede cat consider eu, mai fumam o tigara, ne plagem de foame. ma mai uit pe un e-jobs poate gasesc totusi ceva, pe blog, imo, carturesti ro, si astept mail-uri. cam asta se intampla zi de zi..nimic adica. si plec de la munca si nu fac nimic. ma gandesc toata ziua ce sa fac seara, astept, sper sa primesc vreun raspuns...de multe ori nimic. nu-mi pot face planuri, nici nu am ce. ma duc acasa, obosita, pierd timpul, ma uit la tel din jumate in jumate de ora, nimic. nimeni nu ma suna sa vina la mine, nimeni nu ma suna sa ies eu..si pana la urma ma apuca plansul. ma omoara singurateatea asta. n-am nici serviciu sa ma satisfaca, nici viata personala, nici bani, nici prieteni, nici idei, nici nimic.

Noapte la mare - Sol/La/Re/Sol

Noi n-am fost niciodata doi Nici unul singur, nici amandoi Salbatic cuplu insingurat Pe care timpul l-a si uitat R: Noapte la mare, noapte la mare Buzele tale au gust de sare Parul miroase a scoici si a soare Noapte la mare, noapte la mare Noapte la munte, noapte carpatina Buzele tale aveau gust de rasina Parul miroase a flori si a fructe Noapte la munte, noapte la munte Buzele tale pe buzele mele Sunt in puterea noptii prea grele Privirea ta e flacara-n noapte Dorul de vise, zborul de noapte

la multi ani sorin

Concert Paul Gilbert

Chitaristul Paul Gilbert vine pe 17 octombrie la Becker Brau Live Music Club. Biletul este 70 de lei. Concertul incepe la ora 20 avand in deschidere trupa Asha impreuna cu Christian Becker.

Stufstock-ul n-ar trebui sã aibã loc la Vama Veche

"Puţinã lume. Douã – trei mii de oameni? Cea mai tare apariţie a fost, cum ne şi aşteptam, Deus. Speram la mai mult de la Apocalyptica. Care se auzeau din când în când. 75 ron pe zi, pentru oamenii pentru care s-a nãscut Stufstock-ul, e mult. Ar fi banii cu care au venit sã stea o sãptãmânã la mare. Zãu. Dar nici aceştia nu prea mai vin pe aici, sufocaţi cum am fost şi eu de cum aratã acum Vama Veche şi de lumea care se învârte pe acolo. M-am aşezat eu liniştit la ia-mã nene. Zic la ce trafic trebuie sã fie acum spre Vamã, trebuie sã se îndure cineva de rucsacul meu. Iisuse, când au început sã curgã pe lângã mine, maşini precum Audi A6, Mercedes GLK, BMW clasa 5, şi alte nãzdrãvãnii, când la volan erau nişte şoferi care purtau la gât lanţuri de aur mai grele decât sandvişul din gura mea, şi în dreapta pipiţe care , la cum sunt îmbrãcate, parcã sunt pregãtite la orice orã de o nuntã rapidã la Continental, am lãsat uşor uşor mâna de autostopist în jos , pânã am ajuns cu ea în buzunar, şi am aşteptat , neliniştit, microbuzul în staţie. Când o veni. Terase în Vama Veche ca la Unirii. Cum adicã La Canapele? E o şmecherie aici, în alegerea numelui. Skepsisul este sintaxa, te duce cu gândul La Motoare, La caţeaua leşinatã, la un loc muncitoresc unde ai putea sã stai cu o bere în faţã cât ai chef. Dar de unde pânã unde Canapele? In Vama Veche veche mai mult decât bãnci de lemn, în cel mai bun caz, nu poate exista. Unde mai pui cã pe acest local scrie Pizza cu litere gotice. WTF. Nu m-ar mira dacã aş avea dreptate, când spun cã aceia care totuşi au fost la Stufstock, fie erau cazaţi în 2 mai, fie veneau de la Nãvodari, fie de la Sf. Gheorghe. Iar cei care aveau cortul în Vama Veche abia aşteptau sã ajungã înapoi la Ovidiu , pe nisip, cu o bere la bidon de 2 litri. Ce a rãmas bun este publicul de la Ovidiu. Cam acelaşi. Incercau sã intre în horã şi nişte bãjeţi care cred cã pot agãţa fete dacã au buletin de Mamaia. Dar nu rezistau prea mult din cauza muzicii. Asta mi-a plãcut cã la un moment dat realizau cã nu era Kristal Club în aer liber, cã nu le e locul acolo. Cã n-ar putea sã se integreze, cã hainele albe şi pantofii de nuntã nu prea rimeazã cu R.E.M, Metallica , Placebo sau Noir Desir. Pe lânga Stufstock, Festivalul de la Gãrâna mi s-a pãrut un concert mamut. Si ce era bun în Vama Veche se mai gaseste doar in Munţii Semenicului."

un prieten

Le scaphandre et le papillon

Am vazut filmul in seara asta. M-a apucat plansul. Asemanarea de situatii este atat de mare...Omul singur intre valurile marii, ei doi mancand impreuna, nu pot fi impreuna decat ea vorbind si el tacand mereu. Redactor-sef la revista Elle are un atac cerebral, ramane paralizat total si, in plus, cu sindromul de dezaferentare. Nu poate vorbi. Doar clipeste. Este drama unui om, cu o familie, cu o cariera promitatoare, care poate doar sa-si imagineze. Cred ca tot ce spune filmul asta este sa ne dam seama ca toata viata asta este in noi, in lucrurile pe care ni le imaginam, de care ne indragostim, de fluturii pe care-i gasim, de faptul ca ar trebui sa nu mai vedem clopotul de scafandru in care suntem inchsi ci sa fim liberi. Sa facem in realitate ceea ce ne dorim, inainte. Cand putem. Sa renuntam la clopot. Sa spunem ca iubim atata vreme cat putem, atata vreme cat putem vorbi, atata vreme cat are cine sa asculte. Tot filmul este pana la urma despre iubire, despre renuntare, despre vise, umanitate. Omenescul din Jean Dominique Bauby a iesit la iveala de-abia cand nu mai putea face nimic. Uitam cateodata sa-i sunam pe cei carora le datoram asta, uitam sa ne bucuram de corpul nostru in raport cu natura. Mi s-a parut gresit din punct de vedere tehnic. Adica incorect. Jean-Do vede cand cu ochiul drept, cand cu stangul (cel putin la inceput). Vede cam 120 de grade in jur ceea ce nu prea se poate cu un singur ochi. Este un pic fals totul - asa mi-a dat senzatia. El vorbeste in gand dar totusi nu-i auzim decat ceea ce ne intereseaza din gandurile lui. Are momente de pauza in gandire. Nu-i corect asta. Dar ca sentiment este un film coplesitor zic, cu muzica faina, cu imaginile derulandu-se secvential.

Poze Garana

Poze cu noi, echipa pentru Carturesti, de la festivalul de jazz de la Garana - 18-20 iulie 2008. Am fost eu, Ionut de la multimedia, Mureanu - sef la Cluj, George si Dumi - librari la Cluj si Marius - librar la Timisoara.