marți, 19 august 2008

Stufstock-ul n-ar trebui sã aibã loc la Vama Veche

"Puţinã lume. Douã – trei mii de oameni? Cea mai tare apariţie a fost, cum ne şi aşteptam, Deus. Speram la mai mult de la Apocalyptica. Care se auzeau din când în când. 75 ron pe zi, pentru oamenii pentru care s-a nãscut Stufstock-ul, e mult. Ar fi banii cu care au venit sã stea o sãptãmânã la mare. Zãu. Dar nici aceştia nu prea mai vin pe aici, sufocaţi cum am fost şi eu de cum aratã acum Vama Veche şi de lumea care se învârte pe acolo. M-am aşezat eu liniştit la ia-mã nene. Zic la ce trafic trebuie sã fie acum spre Vamã, trebuie sã se îndure cineva de rucsacul meu. Iisuse, când au început sã curgã pe lângã mine, maşini precum Audi A6, Mercedes GLK, BMW clasa 5, şi alte nãzdrãvãnii, când la volan erau nişte şoferi care purtau la gât lanţuri de aur mai grele decât sandvişul din gura mea, şi în dreapta pipiţe care , la cum sunt îmbrãcate, parcã sunt pregãtite la orice orã de o nuntã rapidã la Continental, am lãsat uşor uşor mâna de autostopist în jos , pânã am ajuns cu ea în buzunar, şi am aşteptat , neliniştit, microbuzul în staţie. Când o veni. Terase în Vama Veche ca la Unirii. Cum adicã La Canapele? E o şmecherie aici, în alegerea numelui. Skepsisul este sintaxa, te duce cu gândul La Motoare, La caţeaua leşinatã, la un loc muncitoresc unde ai putea sã stai cu o bere în faţã cât ai chef. Dar de unde pânã unde Canapele? In Vama Veche veche mai mult decât bãnci de lemn, în cel mai bun caz, nu poate exista. Unde mai pui cã pe acest local scrie Pizza cu litere gotice. WTF. Nu m-ar mira dacã aş avea dreptate, când spun cã aceia care totuşi au fost la Stufstock, fie erau cazaţi în 2 mai, fie veneau de la Nãvodari, fie de la Sf. Gheorghe. Iar cei care aveau cortul în Vama Veche abia aşteptau sã ajungã înapoi la Ovidiu , pe nisip, cu o bere la bidon de 2 litri. Ce a rãmas bun este publicul de la Ovidiu. Cam acelaşi. Incercau sã intre în horã şi nişte bãjeţi care cred cã pot agãţa fete dacã au buletin de Mamaia. Dar nu rezistau prea mult din cauza muzicii. Asta mi-a plãcut cã la un moment dat realizau cã nu era Kristal Club în aer liber, cã nu le e locul acolo. Cã n-ar putea sã se integreze, cã hainele albe şi pantofii de nuntã nu prea rimeazã cu R.E.M, Metallica , Placebo sau Noir Desir. Pe lânga Stufstock, Festivalul de la Gãrâna mi s-a pãrut un concert mamut. Si ce era bun în Vama Veche se mai gaseste doar in Munţii Semenicului."

un prieten

6 comentarii:

Anonim spunea...

Stufstock-ul nu mai are nici o legatura cu cea de la care a fost creat...Vama Veche pentru care s-a creat Stufstock nu mai este nici macar o copie palida a ce a fost odata...Vama Veche, acel spirit de libertate, de lasat in voia simturilor, de iesit din cotidian...cuvinte, domnilor...in rest, tacere...nu mai e nimic... doar un loc, o plaja la marea neagra ca toate celelalte plaje de pe litoral...oamenii sunt tot aceia din mamaia, neptun, etc...nebunia masinilor scumpe, a fetelor ahtiate dupa bani, a baietilor cu aere de barbati...si nu in ultimul rind...vama veche era locul cu muzica buna, cu muzica ascultata doar de o parte din oamenii din jurul nostru...cei care isi putea dori si reuseau sa asculte garbarek la rasarit de pe plaja de la Ovidiu...asa ceva acum nu mai exista...S-a creat Stufstock pentru un spirit care domina Vama Veche...spiritul nu mai este, iar trupele care vin la Stufstock sunt trupe pe care le poti vedea la Bucuresti, Sibiu, etc...spiritul Vamei s-a dus, initiativa lui Mircea Toma si gasca s-a dus naibii, vilele hidoase, urite cresc de la luna la luna, oamenii care o populeaza nu mai sunt in spiritul ei...vama veche...undeva, cindva...

Mugur Paun spunea...

Din pacate Vama a murit de mult. Si probabil ca StuffStock-ul, cat de paradoxal pare, are legatura cu asta. N-avea ce sa caute un festival in Vama. Adevar ai grait...

Anonim spunea...

si totusi, pana la urma, marea ramane aceeasi : )

Anonim spunea...

Marea ramine aceeasi, asa este...dar oare putem face abstractie de ce se intimpla in jurul nostru, ce oameni ne inconjoara, ce spirit ii bintuie pe unii...e retorica intrebarea mea...nu trebuie sa raspunda careva...dar eu imi raspund mie - nu pot face abstractie de nimic care ma inconjoara, din pacate, intr-un fel pentru mine...asta ma face sa fiu mai critica, mai atenta si mai putin toleranta...desi ma stradui in fiecare zi sa imi pastrez toleranta si rabdarea...in rest, marea ramine spectaculoasa si frumoasa.

eminence spunea...

oare e frumoasa marea si la mamaia? si la costinesti, prin mirosul de mici si bere? nu cred...

Anonim spunea...

hehehehe nimic nu se compara cu vama ,in vama faci ce vreite distrezi cum vrei fara sa vina un gabor sa iti zica faci galagie,atat ar mai lipsi:).......un singur loc a mai ramas si pt rockeri si punkeri oare nu meritam si noi lucru asta?