duminică, 22 martie 2009

Wordpress

M-am mutat pe Wordpress. Pentru ca Blogspotul merge cam prost.. Deci de-acum inainte ma gasiti aici http://eminencebasslegend.wordpress.com/ Insa nu voi muta arhiva. Mersi :)

duminică, 8 martie 2009

S.

Ai cautat sa fi mereu cat mai aproape de el, pe munti cat mai inalti, sa-i semeni cat mai mult, sa-l prinzi in parul blond si-n ochii albastrii. Ai ajuns in locul din care il vei vedea mereu. Se va oglindi in tine si tu in el si sunteti unul. Si aveti acelasi nume. Tu stiai asta inainte. Toata lumea-ti spunea asa. Ca zambesti ca el, ca aveti acelasi par, aceiasi ochi. Si acum esti cu el mereu. Si va pierdeti privirile una-ntr-alta si este, mai ales, lumina.

joi, 5 martie 2009

Nu am să uit vreodată ce frumos ne cânta...

I see trees of green, red roses too I see them bloom for me and you And I think to myself, what a wonderful world I see skies of blue and clouds of white The bright blessed day, the dark sacred night And I think to myself, what a wonderful world The colours of the rainbow, so pretty in the sky Are also on the faces of people going by I see friends shakin' hands, sayin' How do you do? They're really saying I love you I hear babies cryin', I watch them grow They'll learn much more than I'll ever know And I think to myself, what a wonderful world Yes, I think to myself, what a wonderful world

miercuri, 4 martie 2009

dormi?

am crezut ca va fi ok dupa aia. pleaca si eu raman cu sentimentul ca s-a terminat bine. sunt multumita de el, de cum a iesit. ma uit la telefon din cinci in cinci minute. dar nu am primit nimic. nu-i nimic, imi zic. e ok asa. imi pun film ca sa uit, ca sa nu fac o criza iar. e ok ca stai cu ei. nu-i nimic ca nu vrei sa-mi povestesti cum a fost. vreau sa fiu buna. distractie placuta. si sunt multumita de mine. am reusit sa dau un mesaj bun, cu un zambet chiar. e un pas, ma gandesc. ii va placea cand va citi. si poate-mi va spune chiar ca asa-l fac sa-i fie dor. fumez o tigara, doua, trece timpul, termin filmul si pun altul. si-l dau apoi de la capat ca n-am inteles nimic. si-mi tremura mainile. sunt ingrijorata. da-mi un semn cand ai timp. nu sunt suparata. deloc. am nevoie sa stiu de tine. si ma gandesc - nevoile mele...dar el n-are nevoi pe care nu le inteleg? poate nu are bani de mesaje. poate vrea sa nu ma mai auda tot timpul. sa bea o bere linistit...si imediat imi pare rau c-am dat mesajul. si-l recitesc sperand sa nu vada stresul. ma uit sa vad cu ce l-am suparat. cu nevoia mea probabil. cu nevoia mea de el si de sentimente pe care nu le vrea. si imi promit sa-mi amintesc sa inghit cand vreau sa exprim. si trec atatea ore. il urasc. isi bate joc. sunt o carpa. am gesit. cum sa indrept? imi pare rau. nu, te rog, nu-i da mesaj cu imi pare rau! nu inseamna nimic. nu vrea sa te-auda. te iubesc. nici asta. mi-e dor. asculta-ma! IMI PARE RAU! suna-ma cand ai timp, te rog mult. merg prin casa. suzana! abtine-te. nu-i mai da mesaje. nu-l mai intereseaza. nu mai simte nimic. sau nu mai stie. acum am plecat. nu pot sa vorbesc acum. sunt cu cineva. imi tremura totul in mine. ma doare stomacul. am fluturi. il iubesc. acum a plecat...e trei! nu dorm hai ca mai e un pic si ajunge si ma suna. hai, linisteste-te. nu vreau sa fac nimic aiurea. sa nu-l iei la rost ca de ce nu te-a sunat. doar spune-i ca ti-ai fi dorit. ca ma bucur ca s-a distrat. poate vrea sa-ti povesteasca. vreo gluma macar sa-ti povesteasca. o sa-i para rau ca n-a dat vreun semn. asta o sa-ti spuna. ca te-ai ingrijorat. ca i-a placut asa de mult ca si-ar fi dorit sa fi si tu acolo. da noi cand mai iesim asa o noapte intreaga? - asta o sa zica. si vei fi fericita. ai umpic de incredere. tu esti. te cunosc. am incredere in tine. fericirea mea te face fericit. ca windows pentru computer. salut o, doamne, ce fac acum? ce-i zic? ce faci? ce-ai facut? nimic, am alergat, am obosit si-am fost la bere. stiai asta deja, de ce ma mai intrebi? nu, nu, nu! stai umpic sa nu se enerveze. nu vreau sa-l supar. eram ingrijorata. de ce? doar stiai unde sunt. de ce nu mi-ai dat vreun semn de-atatea ore? asa mi-e drag...acum o sa-mi spuna ca-i pare rau, scumpa mea. si eu ii voi zice ca ma bucur c-a fost frumos dar il rog sa imi zica si mie ce face altadata. si el va fi incantat de calmul meu si de ton si de grija mea. nu m-am gandit la tine deloc, de-aia! asa este si gata, nu trebuie sa-ti dau raportul tie. ah, imi pocneste capul. nu, nu, a zis-o ca pe-o gluma. si-mi spune a doua oara. si ma fac mica. si nu mai stiu ce sa spun. si ma gandesc la ce pastile am prin dulap. sa-mi treaca durerea din suflet. advil? claritine? n-au ce sa-mi faca. mi-e frica de tine. imi pare rau. nu te luam la rost. ai vazut mesajele? vroiam sa fiu ok, sa-ti placa de mine. degeaba, suzana, ai stricat tot. m-am distrat si nu ma mai gandesc la tine mereu. ce-i asa de rau. nu, nu plange. de ce-mi spune asta? asteapta. nu fi nervos. m-am ingrijorat. vroiam sa stiu cate goluri ai dat pentru mine :) nici unul suzana, NICI UNUL. ma iubesti? ma mai vrei? plang. termina cu plansul ca nu ma atingi cu nimic! am stricat iar tot. cum sa fac? nu asta vroiam. spune-i asta. zi-i ca vroiai sa vezi cum a fost. sa rada cu tine. zi-i asta c-o sa inteleaga. doar te-a citit intotdeauna. ca pe toti oamenii. cum sa fie? a fost foarte misto. nu m-am gandit la tine deloc. m-am distrat cu prietenii mei. de ce nu poti sa intelegi asta. acum de ce nu ma lasi in pace? de ce nu pot sa am o seara ok? ce fac acum? cum sa revin? cu ce-am gresit? mi-am facut griji. il bucura altadata asta. hai s-o iau de la capat. nu stiu ce sa fac altceva.. hai s-o luam de la capat. nu stiu daca mai vreau. nu stiu daca mai tin la tine. te rooog, asculta-ma. promite-mi c-ai sa te straduiesti. de ce sa-ti promit? tu nu intelegi?! acum nu am nici un sentiment pentru tine! lasa-ma sa ma culc. mi-e somn, nu vreau sa te mai aud. te las, n-am ce sa fac...dar promite-mi c-o sa incerci. promit. noapte buna. hai inchide si lasa-ma. rememorez fiecare cuvant. dau cu pumnul in perete, da si vecinul ca raspuns, ma simt legata. ai gresit suzana, mereu gresesti. de ce nu l-am lasat in pace? de ce l-am intrebat? imi place mie sa sufara asa, sa aud cuvinte care ma dor rau, sa le cer? nu se poate sa fie asa. tine la mine. ii e dor acum, se gandeste la mine. poate nu cu ura, poate-i pare rau ca nu mi-a spus. imi pun memo pe telefon sa-mi sune in fiecare zi. sa-mi aduc aminte ca n-am de ce sa-mi fac griji. ca el e mereu cu gandul aici. doar telefonul poate sa-mi aduca aminte asta. poate asa va fi mai usor. fumez si-mi curg lacrimile continuu. nu rezolv nimic. opreste-te! poate simte ca sunt trista. ma doare sufletul rau. am gresit iar. ma uit la telefon ca poate si lui ii pare rau ca ne-am certat. poate nu-i pare. s-a culcat? poate sa doarma? nu, nu-i dau mesaj ca oricum n-o sa-mi raspunda. sau sa-i dau? poate simte totusi ca mine. sa-i zic ca-mi pare rau. da, sa-i spun cat imi pare de rau. si ca mi-e drag. si-mi va spune si el inapoi. sau nu.. ai umpic de incredere, suzana. iti va spune. ca asa e, de ce sa nu-ti spuna? dar probabil ca are telefonul inchis. si nu va mai vrea sa-ti zica nimic. il va sterge repede dimineata. dormi?

duminică, 1 martie 2009

48 de ore

Aveam concert in seara aia. Lansarea albumului Bucium la Clubul Taranului Roman. Sorin cu Andi au ajuns acolo mai devreme. Eu am plecat de la serviciu si m-am grabit ca sa mai prind sa aleg martisoarele pentru familia lui sorin si alte prietene (colege de facultate, de serviciu etc). Le-alesese el in prealabil pe-ale Ioanei, Anei, mamei, bunicii, lu’ Badu si mie.Am ajuns acolo si-am stat la martisoare cred ca vreo ora. Imi place sa le-aleg, sa fie frumoase, chiar daca nu conteaza pentru primitori..Am cunoscut-o pe Felicia, nou angajata la Alma pe-atunci. Am montat repede standul, Sorin a vorbit umpic cu baietii din Bucium (in special cu basistul) si ne-am dus in hol sa ne-aranjam marfa. Ne gandeam deja sa plecam la mare. Initial vorbisem cu Nikita sa-I facem ziua la mare, dar ne-am certat un pic cu ea inainte si plus ca in zilele alea Sorin a avut si oralul de la licenta. Apoi am vorbit cu Ana si cu Radu sa mergem cu ei. Masina stricata, in service, ce mai, am tot amanat plecarea. Cand m-a sunat Ana sa-mi spuna ca are masina acasa – fericire! gata, a doua zi plecam la mare. Sa luam doua masini? Ne-am gandit: stres mai mult pentru soferi, benzina costa. Deci sa plecam cu masina lor toti: eu, Sorin, Ana, Radu si Ioana. Am vorbit cu Ana cred c-o ora la telefon (in timpul concertului cat nu era lume la stand) incantate amandoua de planul pe care-l faceam. Vorbise ea la 2 Mai pentru cazare, imi aducea a doua zi geanta pentru masina. Radu era (din ce-mi spunea Ana la tel) mai ceva de fericire ca noi. Clar lua caiacul. Sorin cand a auzit sa sara in sus. Pai ce sa faca el la mare? Plictiseala. Macar un sport, ceva. Mai ales cu Radu. Am plecat de la concert cu standul in masina, am ajuns la Alma sa facem banii si socotelile cu discurile. Era si mama, ca de obicei, cu zuma. I-am povestit si ei si se bucura asa, ca facem ceva sa sarbatorim licenta, ca nu stam weekend-ul in Bucuresti. In rest nu stia nimeni ca plecam. Am plecat acasa si am mancat impreuna ca de obicei. Si ne-am uitat umpic la tv si Sorin a mai repetat vreo ora si ne-am culcat. Doamne, cum puteam sa iau eu lucrurile astea “for granted” – cum se zice…! E incredibil acum cat de normal era totul atunci. Sa repete la bass, sa mancam impreuna, sa ne dam coate cand ne spalam pe dinti. Dimineata ne-am trezit, ne-am pupat umpic, am facut dus, Sorin a facut ochiuri. Eu eram nervoasa. Toane aiurea…Ne-am uitat la martisoare impreuna. Mi l-a dat pe-al meu. 1 martie 2008. Era pentru mare. Mi-a dat ca martisor o stea de mare mov. Am scos hainele din dulap pentru bagaj, si pe-ale mele si pe-ale lui, si le-am pus pe canapea ca sa le bage el in geanta. Asa faceam mereu. Eu ma ocupam de ce lucruri luam la noi si el se pricepea sa le faca sa intre in geanta sau rucsac. A urcat Ioana pana sus si mi-a dat o geanta de la Ana cu care am plecat. Cand mi-a dat si Radu jos la masina, martisorul, nu-mi venea sa cred. Aveam toti martisoare ca pentru mers la 2 Mai. A fost asa de placuta surpriza. Si eram cu totii asa de entuziasti. Radeam si nu mai conta nimic atunci. Pe drum am ascultat numai muzica “de drum de mare”: Guns, Celelalte cuvinte si altele. Imi era asa de cald in masina ca-l dadeam mereu pe Sorin mai incolo. .......................................................................[ ]