Viilor

viilor este o sosea in fundul bucurestiului unde, ca pedeapsa ca n-am fost cuminte si m-am revoltat, m-au trimis sefii. ei au zis ca-i o dezvoltare naturala a firmei, o extindere, o apreciere fata de munca mea. dezvoltare este doar ca spatiu, nu conditii. si nu ma refer la conditiile fizice de genul aer conditionat sau birou calumea sau deastea. sunt in fundul pamantului aici. n-am cu cine sa vorbesc, sa mai schimb o vorba cat de cat ok..si din punct de vedre profesional e rau ca am pierdut legatura cu reteaua. ca feeling. de ce s-o fi chemand viilor cand eu ma simt intr-o inchisoare, fara posibilitatea de-a scapa. numele ar trebui sa-mi dea libertate, nu? am fost la vechiul meu birou si-mi aminteam drumul pana acolo, cum imi luam eu fornetti din statie, cum comandam marinara mica fara usturoi, cu ceapa si ketchup iute, de discutiile interminabile pe mail, de priviri, de discutiile cu mache sau cu blondu, de caldura de pe holul de sus si de tot. imi venea sa pland. acum nu mai am toate astea. vin la munca dimineata, fac o gramada pe drum, imi deschid computerul, fumez o tigara, un mail-doua, m-apuc de treaba, comenzi, analize, scot vanzarile, il mai ascult pe asta din stanga mea cum spune tampenii. incerc sa-l mai invat pe gabi una-alta, ma enervez ca nu prinde atat de repede cat consider eu, mai fumam o tigara, ne plagem de foame. ma mai uit pe un e-jobs poate gasesc totusi ceva, pe blog, imo, carturesti ro, si astept mail-uri. cam asta se intampla zi de zi..nimic adica. si plec de la munca si nu fac nimic. ma gandesc toata ziua ce sa fac seara, astept, sper sa primesc vreun raspuns...de multe ori nimic. nu-mi pot face planuri, nici nu am ce. ma duc acasa, obosita, pierd timpul, ma uit la tel din jumate in jumate de ora, nimic. nimeni nu ma suna sa vina la mine, nimeni nu ma suna sa ies eu..si pana la urma ma apuca plansul. ma omoara singurateatea asta. n-am nici serviciu sa ma satisfaca, nici viata personala, nici bani, nici prieteni, nici idei, nici nimic.