marți, 7 octombrie 2008

it was just a photograph of you

plang iar. nu pot sa ma controlez, nu pot sa uit, nu pot sa fac nimic sa te-aduc inapoi. mi se rupe sufletul acum ascultand depeche si citind ce-au scris prieteni de tot felul pe diferite bloguri, ce-am scris eu de-a lungul timpului. ma doare stomacul de foame, mi se inchid ochii de somn, vreau sa-i spun te iubesc dar nu e aici. nu vreau nici sa mananc, nici sa fumez, nici sa dorm, nici sa mai traiesc. nu-i deloc corect. mi-e atat de dor de tot. de ce-a murit? de ce-a murit? de ce el. de ce nu eu. numai asta simt. nu mai vreau sa traiesc. totul e de-acum intrebari, intrebari, intrebari. cu momente de bucurii printre intrebarile care ma rod. ce sa fac sa te intorc? sa intorc timpul. sa nu fi murit. sa mai stau 2 minute cu el. nu am cu cine sa vorbesc despre asta. toata lumea-mi spune sa fiu tare, ca s-a dus intr-o alta lume, ca ma vede si de-astea. nu-i nimic adevarat. a murit. doar atat. nu exista nimic dincolo. am crezut ca-mi trece: ma duc la mare vara asta, ma indragostesc de altcineva, ma ocup de serviciu, beau, fumez de toate, ies in oras, dansez, concerte si-l uit. simt toul in schimb la fel ca atunci. nu conteaza nimic mai mult decat sa-l intorc aici. nu pot sa renunt la speranta. imi imaginez ca se va intampla odata ceva si va aparea. de cate ori fac un lucru ma gandesc c-o sa se bucure cand o sa vada. imi imaginez cum o sa-i povestesc. cum o sa ma supar rau pe el ca m-a facut sa sufar atat. merg la munte si mi-e dor de sorin, la mare la fel. la depozit la fel. la concerte, la petreceri, vine craciunul. cine-o sa-mi puna ciocolata si banane in ghete de mos nicolae? vreau sa-i fac de mancare, sa-i fac gem de prune cu mult zahar, sa mergem la piata impreuna. pentru mine astea nu inseamna nimic. numai pe el il faceau fericit. vreau sa povestesc din nou si din nou ce s-a intamplat atunci, pe 1 martie. nimeni nu m-asculta. nu mai intereseaza pe nimeni. toata lumea stie povestea deja. eu vreau sa spun. nu stie nimeni ce s-a rupt in mine atunci. ma trezesc zi de zi cu gandul c-o sa gasesc pe google ceva nou despre el.

6 comentarii:

Catalin Munteanu spunea...

:(

little one spunea...

pamantul catre suzana ... iar noi ce suntem ? noi te iubim sa stii.. iti spun pentru a mia oara :* stiu ca doare, si pe mine ma doare foarte tare. nu stiu daca ti-am zis dar de pasti cand a facut mama cozonac imi statea pe limba sa-i zic sa-mi dea niste cozonac sa-i duc si lui so .. mie cine mai imi pune cadou sub brad asa cum ati facut voi? si mi-e dor, chiar daca nu iti arat cat de mult ... dar trebuie sa mergem inainte

Anda spunea...

Nu se poate nici sa nu te gandesti, nici sa uiti. Poti doar sa incerci sa nu te gandesti atat. Nu cu intrebari, oricum. Nici eu nu cred ca exista ceva dupa. Dar fac uneori lucruri in speranta ca cineva drag sufletului meu s-ar bucura daca le-ar sti. Dar nu le stie, deci nu are cum sa se bucure. Oricat de mult ti-ai dori si oricat de minunata ar fi imaginatia ta, nu poti face lucrurile sa se intample. Sau, daca se intampla, sa dureze. Multa vreme am crezut in puterea cuvintelor mele. Nu ajung. Iar mie nu imi trece. Dorul.

Poti sa imi povestesti mie, intr-o zi. Dar nu ce s-a intamplat atunci si ce stie toata lumea. Doar ce e in sufletul tau. Sau, daca vrei, poti doar sa asculti o poveste.

Anonim spunea...

niciodata sa nu renunti la a mai suferi pentru sorin...si daca vei plange vei plange pentru amandoi si daca vei suferi va fi pentru amandoi..si ce daca? mergem inainte, iubim din nou, ne distram ca niciodata, dar avem nevoie sa pastram un loc in inima pentru ce pe care i-am pierdut...avem nevoie sa plangem pentru ei...imi pare rau ...si totusi ma bucur pentru ca poti iubi din nou...el ar fi fost foarte suparat daca nu ai trai viata la maxim, stii asta.

silviu

uca spunea...

la scurt timp dupa, ma plimbam prin parcul nostru, al gastii de demult, in IOR, si, ca niciodata, am simtit atat de taios totul, si asa de simplu -brusc- ca si cum s-ar fi resetat toata placerea de a crede in mistic... ca si tine, am avut senzatia pustiului si efemerului: nu exista nimic dincolo, se termina si gata, doar ca e atat de crud si greu de acceptat cand un om iti este smuls dintr-o data. fara drept de replica, de langa tine... imi amintesc ca il vazusem cu treaba, cu ceva luni inainte de martie, prin zona serviciului meu, si ne-am bucurat mult ca ne vedem,dupa atatia ani, ca o rememorare a adolescentei fara griji, cu chitari sub pinii din parc si nopti instelate... mai tarziu, ma gandeam: de-as fi stiut ca va fi ultima oara cand ii vorbesc...
a fost un soc pentru mine, nodul din gat va reveni mereu cand voi citi articolele lor, povestile si amintirile tale, cand voi vedea marea...
am simtit ca e un lucru bun sa stii lucrurile astea...in rest... sfaturi? ar fi banal... eu, una, imi duc tristetile si melancoliile mereu cu mine, nu le las, nu le alung, ce as fi fara ele?...
iti doresc o zi buna. Raluca (ask mihaela-nichita)

Anonim spunea...

Imi va face placere intotdeauna sa vorbesc despre el, despre ce-am facut impreuna in astia patru ani despre tot ce-a fost intre noi. Despre ce era el pentru mine si ce eram eu pentru el. Ma bucur cand vad ca-si aduc si altii aminte despre el asa, din cand in cand. Merci de gandurile bune Raluca